Iubirea adevarata...

Iubirea nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori!
Iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume. A iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin).
Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti! Când ştii cine eşti, la nivelul cel mai profund din tine însuţi, poţi iubi fără condiţii. Când eşti în contact cu Sinele nu mai ai nevoie de nimic de la celălalt şi nici nu te mai aştepţi la ceva de la el. Altfel e ca şi cum i-ai cere să-ţi aprindă o lumânare ziua în amiaza mare. E ridicol. Să-ţi simţi Sinele este o fericire atât de mare încât primul lucru care-ţi vine să-l faci este să o împărţi cu cineva, să o dăruieşti cuiva.
A afla cine eşti şi a-ţi manifesta Sinele este esenţa căutării spirituale. Cei care depind de o altă fiinţă pentru a fi fericiţi sunt undeva pe traseu sau fac primele mişcări de încălzire pentru a pleca la drum. Nimeni din afara ta nu te poate face cu adevărat fericit. Poţi avea momente de bucurie, poţi să te simţi bine perioade mai mari de timp, poţi trăi chiar o viaţă agreabilă. Dar fericit în sensul cel mai înalt eşti doar în contact cu Sinele.
Cum ai putea să te mai agăţi de cineva când trăieşti această fericire? Poţi să te bucuri împreună cu cineva, să împărtăşeşti această fericire cu ea. Dar ea, dacă pleacă, nu pleacă şi cu fericirea ta. Fericirea rămâne cu tine! De aceea nu te cramponezi, de aceea respecţi şi încurajezi libertatea.
Posesivitatea este strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci atunci când încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui stăpânire pe partenerul sau partenera ta? Te agăţi de ea. Te agăţi de celălalt, încerci să-l transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine eşti. Dacă ai şti ce comori deţii înlăuntrul tău, nici prin cap nu ţi-ar trece să încerci să posezi, să controlezi sau să domini o altă persoană. Dar tu nu ştii cine eşti. Crezi că eşti un biet cerşetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. De acest ceva ţii cu dinţii. A devenit posesia ta. Nu îi mai dai drumul. Te agăţi cu disperare deoarece relaţia aceasta te face să te simţi un pic mai bine. Aceasta este iubirea, în opinia ta.
Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de piciorul scaunului, şoptindu-le: “Eşti atât de important pentru mine. Te preţuiesc atât de mult.” A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Îi oferi ceea ce ai. Ceea ce s-ar putea dovedi satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o altă problemă. Important este că atunci când iubeşti cu adevărat, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb. Desigur, primeşti dacă ţi se oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu pretinzi.
Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. Acesta e un criteriu cristalin după care poţi şti dacă iubeşti sau nu pe cineva. Dacă iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult decât atât. Dacă poţi, o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea ta, iubita ta devine o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în mai multe direcţii, îşi revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi protejeze adecvat vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier.
Tu nu iubeşti pentru că ai nevoie de celălalt. Nu eşti un cerşetor. Eşti un împărat! Nu se pune problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet: poate că şi celălalt are ceva să-ţi dăruiască. Asta este ceea ce eu numesc o relaţie minunată. Este o relaţie între un împărat şi o împărăteasă. Aristocraţia autentică la nivelul ei cel mai înalt. Doi oameni care îşi oferă reciproc ceva din bucuria, calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară nimic în schimb. Orice altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este întâlnirea a doi cerşetori, care din când în când poate mai dau câte ceva şi gratuit.
Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic în schimb. De aceea nu există posesivitate. Dacă cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu reprezintă nici un fel de problemă pentru tine. Nu apare nici o suferinţă. O orientezi spre altcineva (nu neapărat o persoană). Eşti exact ca o apă curgătoare în calea căreia a apărut un obstacol. Vei înceta să curgi? Nici pomeneală, o să virezi puţin la stânga sau la dreapta şi asta-i tot. Vei continua să curgi.
Există oameni a căror iubire a fost respinsă şi care au hotărât să nu mai curgă. Ei au încercat sau încearcă să blocheze iubirea. Dar iubirea care nu se exprimă naşte monştri interiori! Energia care nu-şi urmează cursul natural se transformă în contrariul ei. Chinezii ştiu asta de foarte mult timp. Excesul de Yin începe să devină Yang excesul de Yang începe să devină Yin. O apă a cărei curgere este blocată ştii ce devine? O mlaştină. Nu cred că ţi-ar plăcea să conţii o mlaştină în interiorul tău.
Iubirii adevărate îi pasă de bucuria celuilalt. Iubirii iluzorii îi pasă de Eu. Reţine acest criteriu: dacă iubirea ta te-a condus la suferinţă, a fost o iubire în mare parte imaginată; în spatele ei nu s-a aflat Sinele, ci Eul. Eul are această particularitate: orice ar face, generează, într-un final, suferinţă.
Revenind mai spre început, aceasta înseamnă că nu ştii cine eşti. Crezi că eşti Eul. Nu eşti! Câtă vreme te vei identifica cu Eul, îţi va fi imposibil să iubeşti cu adevărat. Nu vei putea fi un om fericit. Eul este limitat şi luptă cu toate mijloacele pentru supravieţuire. Esenţa lui este frica. O modalitate de a face faţă acestei frici este încercarea de a acapara. Se agaţă de o persoană şi încearcă să pună stăpânire pe ea. Dar celălalt, în adâncul lui, îşi doreşte să fie liber. Aşa începe lupta! Lupta nu este întotdeauna pe faţă şi consecinţele ei (răni, vătămări grave) nu sunt întotdeauna vizibile. Eul creează suferinţă. Iubirea creează libertate şi bucurie. Dacă simţi că ai eşuat în dragoste, te rog, nu acuza iubirea de asta. Fii cât de lucid poţi şi vezi care este responsabilitatea ta. Poate ai avut anumite aşteptări. Anumite pretenţii. Cereri pe care nu le-ai exprimat niciodată. Dorinţe de care nici tu nu erai conştient. Toate acestea îţi aparţin. Nu au nici o legătură cu iubirea. Îţi aminteşti? Iubirea este dăruire, împărtăşire.
În iubire nu există victime. Victimile există doar în luptă. Dacă stai acum şi plângi, acesta nu e semnul că ai iubit. Este semnul că ai pierdut lupta. Dacă vei continua să visezi că iubeşti, nu vei experimenta niciodată iubirea reală!
De ce sunt atat de putine cupluri spirituale adevarate ? De ce este atat de dificil de format un cuplu spiritual ?
Deoarece marea majoritate a relatiilor se bazeaza foarte mult doar pe aspectul fizic de senzualitate, care dacã nu este insotit si de un anumit nivel de constiinta face relatia sa ramana doar la nivelul fizic. Multi oameni sunt atasati de senzualitate, multi nu pot privi viata si relatia decat prin intermediul senzualitatii, al placerilor fizice. Prin aceasta nu se intelege numai sexul, ci si distractiile impreuna, de orice fel.
Atunci cand intr-un cuplu nu se ajunge la o comunicare sufleteasca reala, acea comunicare nu atinge nivele de profunzime si nu se produce comuniunea intre suflete, singura ce poate conduce catre desavarsire. Iubirea profunda inseamna o intelegere profunda la nivel sufletesc ; doar astfel doua suflete se pot indrepta cãtre o directie comuna reusind sa se mentinã in zbor si sã nu cada. Bineinteles cã nici un cuplu nu este scutit de incercari, dar o data cu trecerea incercarilor partenerii se vor apropia mai mult. Insa in aceasta perioada este necesar, in primul rand, ca partenerii sã fie ei insisi niste individualitati spirituale puternice ; altfel, deseori o relatie de cuplu ii poate cobori si se ajunge ca amandoi sa faca cu mult mai putin decat ar fi facut fiecare separat. Dacã intr-o relatie de cuplu macar unul este o fiinta constienta relatia poate merge mai departe, dar daca amandoi sunt fiinte lipsite de constienta atunci nu pot decat sa cada, sa se cufunde mai mult in iluzie.
Un alt motiv pentru care este greu de format un cuplu real este detasarea (neimplicarea). Detasarea este inteleasa ca o lipsa de implicare afectivã, emotionala. Relatia nu este privita ca o modalitate de evolutie ci doar ca o modalitate de petrecere plãcuta a timpului. Cum intervin probleme, cum relationarea dispare si fiecare trebuie sã-si rezolve problemele cum poate.
Dar in momentul in care se intra intr-o relatie, fiecare ar trebui sa fie responsabil de evolutia celuilalt. Mai precis, prin evolutia sa individuala il influenteaza si pe cel, respectiv cea, cu care relationeaza. Insa orice stare de transformare spirituala este insotita si de iubire (adevarata iubire responsabila, nu doar sexualitate). Iubindu-l pe cel de langa tine il poti ajuta sã creasca.
Lipsa maturitatii afective in relatii face ca acestea sã fie, de cele mai multe ori, de scurta durata sau lipsite de factorul spiritual transformator. A-l iubi pe cel de langa tine inseamna a aduce mereu Divinitatea in sufletul lui, dar asta presupune a avea mai intai Divinitatea in sufletul tau. Aceasta este o adevarata relatie de cuplu. Este o relatie profund sufleteasca in care sexualitatea este doar o modalitate de a te apropia mai mult de esenta ta interioara, de a iubi mai mult, nu doar o simpla angrenare eroticã.
Maturizarea afectiva inseamnã o relatie intre suflete si spirite, nu doar intre corpuri, caci ceea ce cautam in celalalt(a) este sufletul si spiritul, nu doar corpul. Iubirea adevarata inseamna inainte de toate transformare interioara, adica depasirea egoismului, amplificarea starii de daruire si asumare constientã. In momentul in care exista iubire adevarata, intr-o relatie exista si implicare, si incredere, si daruire si tot ceea ce este divin. Insa cand nu exista iubire adevarata nu exista nici implicare afectiva, nici daruire - ci doar un simulacru. In acest tip de relationare se invoca asa zisa detasare, care de fapt este o lipsa de daruire.
In momentul in care esti intr-o relatie cu cineva iti pasa de acea persoana, de binele sau si nu o lasi atunci cand se afla in dificultate. Astfel se poate vedea daruirea neconditionata fata de cel de langa tine si iubirea adevarata care este dincolo de orice ‘aranjament’. Daca esti prezent in relatie doar cu corpul nu poti sa-l simti – iar asta nu e iubire ; dar cand iubesti cu sufletul, il simti pe cel de langa tine si deoarece ii vrei binele, il ajuti si il sustii.
Un dialog intre suflete este o comunicare intre doua fiinte care au atins un anumit nivel de elevare interioara si care cauta sa se desavarseasca prin intelegere si prin deconditionarea de anumite blocaje mentale ce tin de trecut. Pe masura ce se vor dezvolta individualitati puternice si constiente se vor forma si cupluri reale, cupluri care sa fie adevãrate surse de spiritualitate.

 

 

Sursa articol